Presedintele CECCAR (Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania), Marin Toma, a declarat ca in Romania contabilitatea ramane cel mai perfid instrument de interventie a Guvernului in viata companiilor.

„Asistam la un exces de reglementari si ne asteptam la vremuri si mai grele, desi Parlamentul European intentioneaza sa reduca reglementarile in acest domeniu. Presiunea fiscala l-a impiedicat pe contabil sa se dezvolte in cadrul profesiei si de aceea contabilul roman este deficitar”, a spus Toma, in cadrul forumului CFO’s (Chief Financial Officers International Conference), organizat de Forum Invest.

Acesta a mai spus ca exista o neconcordanta intre ceea ce adopta Parlamentul European si Guvernul Romaniei. Daca primul a aprobat recent masuri contabile pentru microintreprinderi privind largirea bazei de aplicare a unor reglementari, Guvernul le-a restrans. „Sunt probleme elementare si la intelegerea gresita a standardelor internationale. Cand un contabil citeste un standard international se intreaba deja cum se aplica in contabilitate”, a exemplificat Marin Toma, specificand faptul ca standardele internationale nu au un caracter imperativ, in vreme ce reglementarile au.

Acesta a mai spus ca sunt probleme si la traducerea termenilor, cum ar fi apendix-ul de la standarde, daca se traduce anexa sau apendice, cum a sustinut un reprezentant roman la Bruxelles timp de mai bine de o luna. De asemenea, presedintele CECCAR sustine ca sunt dificultati si in definirea intreprinderilor mici si mijlocii.

O alta problema pe care o au contabilii este lipsa preconditiilor pentru standardele internationale, care nu spun si modul in care acestea ar putea fi importate in legislatia locala.

Copyright © 2016 ComisiaRosiaMontana.ro