Lucia Morariu, directorul general al agentiei de turism Eximtur, lider pe piata locala din Romania, este de parere ca 2009 a fost anul in care criza psihologica a afectat mai mult intentiile de calatorie ale romanilor decat lipsa reala a fondurilor destinate petrecerii vacantelor. In opinia ei, anul electoral a determinat o decizie mai intarziata a alegerii destinatiei de calatorie sau chiar mai putine calatorii sau vacante ale celor legati direct sau indirect de rezultatele in alegeri. „Cele mai mari transformari le-a inregistrat piata vanzarilor de bilete de avion, care a fost puternic afectata de criza economica si scaderea bugetelor de calatorie ale companiilor, de resursele financiare mai mici ale romanilor stabiliti in strainatate pentru a finanta calatorii cu avionul atat pentru ei, cat si pentru rudele din tara”, a spus Morariu.
Pe de alta parte, anul trecut, consumatorii individuali au manifestat atractie deosebita pentru ofertele speciale cu reducere, pentru plata din timp a vacantei, fiind totodata prudenti in alegerea vacantelor. „De multe ori s-a ales exclusiv pretul mic in detrimentul unui raport corect pret-calitate, ceea ce a determinat si mai multe nemultumiri post-vacanta. La nivelul corporatiilor s-a manifestat tendinta normala de a renegocia costurile de calatorie cu agentiile de calatorii furnizoare”, a subliniat Lucia Morariu. Aceasta crede ca in 2010 consumatorii, persoane fizice sau corporatii, vor urma aceleasi tendinte, cu o revenire insa spre zona de alegere a unei calatorii sigure, contractata de la un agent de vanzari, care sa stie sa minimalizeze si sa gestioneze riscurile de insatisfactie asupra calatoriei sau vacantei beneficiarului consumator.

Piata turismului de afaceri, mai afectata in 2009

De altfel, piata de turism nu a inregistrat o scadere foarte pronuntata, in 2009, asa cum s-a intamplat in alte sectoare. „Mult mai afectata a fost piata turismului de afaceri”, considera Lucia Morariu, in principal din cauza scaderii bugetelor de deplasare ale companiilor pentru interese de afaceri. De aceea, in conditiile in care activitatea economica ramane relativ stabila, ca si cursul leu/euro, exista posibilitatea ca piata de turism sa inregistreze usoare cresteri in 2010, in comparatie cu ceea ce s-a intamplat in 2009.
In ceea ce priveste activitatea Eximtur, directorul general spune ca, anul acesta, mizeaza pe destinatiile din Romania, Grecia, Turcia, Austria, precum si pe destinatiile de ski din Europa.
„Ne-am bugetat o crestere de circa 10%, in conditiile in care noi mizam pe efectele pozitive ale stabilitatii intr-un an in care consideram ca inflatia va fi tinuta sub control, iar suportul acordat de banci sectoarelor performante din economie poate duce la reluarea cresterii. Desigur, multe depind si de politicile pe care le vom implementa la nivelul agentiei, pentru a castiga cota de piata”, a mai spus Morariu. In acest sens, primele promotii pe care Eximtur le-a pus in vanzare sunt legate de programele „inscrieri timpurii” pentru destinatiile din Romania, pentru care se ofera reduceri de pana la 20% pentru plata pana la 31 martie, precum si de cele de early-booking pentru o mare parte dintre destinatiile externe.
„Inca din 2009, am acordat clientilor posibilitatea platii in zece rate fara dobanda a vacantelor sau biletelor de avion si calatoriilor achizitionate de la noi, in baza unei relatii cu doua banci care emit carduri specifice pentru astfel de tranzactii si in conditiile in care dobanda specifica este suportata indirect de noi”, a mai spus Morariu. In acest sens, aceasta posibilitate, cu plata in zece rate, a fost extinsa de agentie si pentru prima parte a acestui an.

Copyright © 2016 ComisiaRosiaMontana.ro